Timpul nu cunoaste extremitatea trecutului sau viitorului (sunt constienta ca afirmatia are o posibila tonalitate paradoxala).

Comoditatea neintelegerii intrebarilor mai presus de fiinta tenteaza uneori sa ambitioneze in a crede ca putem fi blocati in doua planuri simultan.

Nu putem trai in trecut. El cuprinde actiuni, varietate de sentimente, multitudine de idei, deja consumate.Iar viitorul nu poate fi constientizat.

Timpului, i.am dat intalnire. In cafeneaua aceea, cu aspect comun, de pe colt, in capatul strazii unde eu locuiesc.

Lumina de acolo este usor anemica. Avem nevoie de intimitate.

L-am rugat sa fie punctual, raspunzandu-mi cu o oarecare aroganta, ca nu obisnuieste sa lase oamenii sa astepte.

Acum, sta pe scaunul din fata mea. Fumeaza o tigara,soarbe usor din ceasca de ceai, imi analizeaza minutios ticurile verbale, tremurul cu care scriu pe foaie si certitudinea pe care o am ca noi doi ne cunoastem de mult timp.

La sfarsit, i-am strans mana hotarator „Catalina, imi pare bine ca ne-am reintalnit”.